Pacientul englez

Начало книги

Se ridică în picioare în grădină, unde lucrase, şi priveşte în zare. Simte o schimbare de vreme. Încă un suflu de vânt, un susur de sunete prin aer, şi înalţii chiparoşi se leagănă uşor. Ea se întoarce şi o porneşte în sus spre casă, sărind peste un zid pitic, simţind pe braţele dezgolite primele picături de ploaie. Traversează loggia[1] şi intră repede în casă.

Trece prin bucătărie fără să se oprească, urcă scările pe întuneric şi străbate lungul coridor la capătul căruia se zăreşte pragul de lumină al unei uşi întredeschise.

Intră în camera care, la rândul ei, e o grădină — formată însă din arbori şi boite de verdeaţă pictate pe ziduri şi pe tavan. Bărbatul e întins pe pat, cu trupul dezvelit în adierea vântului, şi, auzind-o, îşi întoarce încet capul spre ea.

O dată la patru zile îi spală trupul înnegrit, pornind de la picioarele mistuite. Înmoaie o cârpă şi, ţinându-i-o deasupra gleznelor, stoarce peste el apa, privindu-l cum murmură, zărindu-i zâmbetul. Peste fluierul piciorului sunt cele mai adânci arsuri. Dincolo de vineţiu. Os curat.

Читать дальше →