Urzeala tronurilor

Начало книги

— Ar trebui să ne întoarcem, ceru Gared pe când desişurile începură să se întunece tot mai tare în jurul lor. Ierburile sunt moarte.

— Moartea te înspăimântă? întrebă Ser Waymar Royce cu umbra unui zâmbet.

Gared nu muşcă din momeală. Era un om bătrân, trecut de cincizeci de ani, şi văzuse destui stăpâni venind şi plecând.

— Ce-i mort e mort, zise el. Nu avem nimic cu ce-i mort.

— Sunt morţi? întrebă Royce cu voce moale. Ce dovezi avem?

— Will i-a văzut, răspunse Gared. Dacă el spune că sunt morţi, pentru mine asta-i suficient ca dovadă.

Will ştiuse că-l vor atrage la sfadă, mai devreme sau mai târziu. Şi-ar fi dorit să se întâmple asta cât mai târziu.

— Mama mi-a spus că morţii nu cântă nimic, interveni el.

— Dădaca mea spunea la fel, Will, răspunse Royce. Să nu crezi niciodată ce auzi la ţâţa unei femei. Există lucruri care pot fi învăţate chiar şi de la morţi.

Glasul său se reverbera, poate prea puternic, prin pădurea întunecată.

Читать дальше →