Corăbii astrale

Начало книги

— Când ați sosit, Alexei Petrovici? Nici nu mai știu câți au întrebat de dumneavoastră!

— Chiar astăzi! Dar bagă bine de seamă: nu sunt acasă pentru nimeni! Acum închide, te rog, fereastra din odaia alăturată.

Alexei Petrovici își scoase vechea lui manta de ploaie, își șterse cu batista sudoarea de pe față și după ce-și netezi părul blond, rărit pe la tâmple, se. așeză într’un fotoliu. Aprinse o țigară, dar se ridică îndată, negăsindu-și astâmpăr și porni să ninsoare încăperea în lung și în lat, strecurându-se printre dulapurile și birourile îngrămădite într’însa.

— E oare cu putință?! exclamă el cu glas tare.

Apropiindu-se de un dulap, el deschise în lături ușile lui masive, de stejar. În semiîntunerecul ce stăpânea între pereții dulapului, se deslușeau liniile albe ale rafturilor. Pe unul dintre ele se afla o cutie cubică, de carton galben, lucios și tare ca osul. De-a-curmezișul unei fețe a cubului era lipită o etichetă cenușie, acoperită de litere chinezești, desenate cu tuș negru. Ici, colo, pe celelalte fețe ale cutiei, se zăreau urmele rotunde ale ștampilelor poștale.

Читать дальше →