Cor Serpentis (Inima Şarpelui)

Начало книги

Ceața somnului care învăluia cunoștința fu sfîșiată de o vibrație melodioasă… «Nu adormi! De ești nepăsător, tenvinge neagra Entropie!»[2]…

Cunoscutele cuvinte ale acelei bucăți muzicale treziră în memorie asociații de idei și duseră apoi mai departe lanțul lor nesfîrșit.

Viața revenea. Corpul uriașei nave se mai cutremura, dar mecanismele ei automate își continuau, fără încetare, activitatea. Vîrtejurile de energie din jurul celor trei calote de protecție își încetară goana invizibilă. Cîteva clipe, calotele ce păreau a fi mari stupi de metal mat cu scînteieri verzui, rămaseră la locurile lor, apoi, brusc și toate o dată, țîșniră în sus și se pierdură în nișele din plafon, prin complicata împletitură de conducte, traverse și cabluri.

Doi dintre oameni rămaseră nemișcați în fotoliile lor adînci, înconjurate de inele — suporturile calotelor ce dispăruseră cu cîteva clipe înainte. Cel deal treilea ins își înălță încet capul ce îi păru mai greu ca de obicei, apoi, deodată, își scutură părul cu reflexe întunecate. Se săltă din adîncul fotoliului, a cărui căptușeală izolantă era mai moale decît puful, și se așeză cu piciorul îndoit sub dinsul. Îndată după aceea se aplecă înainte, spre a cerceta aparatele indicatoare. Ochiurile acestora umpleau întreaga suprafață oblică, gălbuie a tabloului de comandă ce tăia dea curmezișul încăperea, chiar în fața fotoliilor.

Читать дальше →